„Toţi locuitorii cinstiţi, care respectă legea, sunt invitaţi să părăsească imediat cartierele Tivoli Gardens şi Denham Town”, unde au loc confruntările, a precizat poliţia jamaicană.
În cursul zilei, un poliţist şi un civil au fost răniţi, iar trei comisariate de poliţie au fost atacate de susţinătorii lui Christopher „Dudus” Coke.
Duminică seara, „numeroşi membri ai mai multor bande provenite din întreaga insulă s-au alăturat elementelor criminale din Tivoli Gardens”, pentru a-l proteja pe Coke, care riscă să fie extrădat în SUA.
„Este clar că elementele criminale sunt decise să lanseze atacuri coordonate asupra forţelor de securitate”, a precizat poliţia jamaicană, sugerând că va riposta ferm în faţa agresiunilor.
Locuitorii evacuaţi, în principal femei şi copii, au fost conduşi către autobuze cu care urmează să fie transportaţi în zone sigure, însă mulţi dintre ei au telefonat la posturile de radio locale, afirmând că se tem pentru viaţa lor şi nu pot părăsi capitala.
Premierul Bruce Golding a convocat duminică o reuniune de urgenţă a Guvernului şi a declarat starea de urgenţă la Kingston şi Saint-Andrew pentru o perioadă de 30 de zile.
Bandele din Kingston au început joi să ridice baricade şi au transferat arme în capitală, pregătindu-se să împiedice extrădarea lui Coke.
Christopher „Dudus” Coke, în vârstă de 42 de ani, este acuzat că a condus banda Shower Posse, cea mai importantă organizaţie de trafic de droguri şi arme din insula cu 2,8 milioane de locuitori. Autorităţile americane afirmă că banda are ramificaţii la New York, dar şi în restul Statelor Unite, unde livrează cantităţi mari de droguri.
Golding a autorizat extrădarea lui Coke în Statele Unite, revenind asupra unei decizii anterioare, însă aceasta mai trebuie confirmată de un tribunal. Departamentul de Stat a cerut vineri cetăţenilor americani să evite oraşul Kingston, apreciind că există „posibilitatea unor violenţe şi proteste”.