Mesajul faţă în faţă a fost transmis în timpul vizitei de stat a preşedintelui chinez la Moscova în luna martie. De atunci, oficialii chinezi şi-au asumat în privat meritul de a-l convinge pe preşedintele rus să renunţe la ameninţările sale voalate de a folosi o armă nucleară împotriva Ucrainei.
Descurajarea lui Putin de a folosi o astfel de armă a fost esenţială pentru campania Chinei de reparare a legăturilor deteriorate cu Europa, a declarat un consilier de rang înalt al guvernului chinez pentru FT.
China s-a opus în mod constant folosirii armelor nucleare în Ucraina. Dar mulţi dintre susţinătorii Kievului s-au îndoit de angajamentul Beijingului faţă de o astfel de descurajare, având în vedere parteneriatul „fără limite” al lui Xi cu Putin.
Cu toate acestea, avertismentul lui Xi le-a dat speranţa că Beijingul îşi susţine retorica publică în spatele uşilor închise – şi că ameninţă potenţial cu consecinţe care ar fi suficiente pentru a-l împiedica pe Putin să folosească o armă nucleară.
„Chinezii îşi asumă creditul pentru transmiterea mesajului la toate nivelurile”, a declarat un înalt oficial al administraţiei americane.
Josep Borrell, şeful politicii externe a UE, a declarat în martie că vizita lui Xi „reduce riscul unui război nuclear şi ei [chinezii] au spus-o foarte, foarte clar”.