Soţia preşedintelui Barack Obama, însoţită de mama sa şi cele două fiice ale cuplului prezidenţial american, Malia şi Sasha, a sosit luni în Africa de Sud, în cadrul unui turneu în Africa australă.
Ea a efectuat, marţi, o vizită la sediul fundaţiei de caritate, la arhivele fostului lider antiapartheid, în compania soţiei acestuia, Graça Machel.
„Ea a efectuat, ulterior, o scurtă vizită de curtoazie la fostul preşedinte Mandela”, a declarat preşedintele Fundaţiei, Achmat Dangor, afirmând că Obama este o „femeie încântătoare, fără pretenţii”.
Întâlnirea cu fostul preşedinte, în vârstă de 92 de ani, nu a fost, teoretic, prevăzută. Casa Albă nu a exclus, însă, o asemenea eventualitate.
Vizita a amplificat caracterul simbolic al turneului lui Obama, prima soţie de culoare a unui preşedinte afroamerican al Statelor Unite, care l-a întâlnit pe primul preşedinte de culoare al Africii de Sud.
Preşedintele Obama a declarat că lupta antiapartheid a fost prima sa cauză politică, iar oficiali americani au subliniat că acesta poartă, periodic, discuţii la telefon cu Mandela.
Cei doi s-au întâlnit în 2006, în timp ce Obama, senator la acea vreme, efectua o vizită în Africa.
O fotografie de la acea întâlnire, făcută cu un telefon mobil, se află, în prezent, pe biroul lui Nelson Mandela, a declarat anturajul Primei Doamne.