Prima pagină » Știri externe » Shimon Peres sugerează un posibil atac militar împotriva Iranului

Shimon Peres sugerează un posibil atac militar împotriva Iranului

Preşedintele israelian Shimon Peres a folosit cuvinte mai dure, duminică, la adresa Iranului, părând să ameninţe cu acţiuni militare dacă strategia preşedintelui american, Barack Obama, faţă de această ţară nu dă rezultate, scrie Jerusalem Post, în ediţia electronică.
Shimon Peres sugerează un posibil atac militar împotriva Iranului
13 apr. 2009, 09:17, Știri externe

Într-un interviu pentru postul de radio Kol Hai, Peres a mai spus că arestarea unei celule Hezbollah în Egipt, săptămâna trecută, a reprezentat o lovitură adusă puterii preşedintelui iranian Mahmoud Ahmadinejad.

"Ahmadinejad recrutează forţe împotriva noastră, dar există de asemenea forţe împotriva lui", a spus Peres. "Ce s-a întâmplat în Egipt a creat o opoziţie acerbă şi trebuie să unim toţi opozanţii săi – sunniţii şi europenii, precum şi cei care se tem de armele nucleare şi de teroare".

Peres şi-a exprimat speranţa că apelul lui Obama la dialog cu Ahmadinejad va produce rezultate, dar a avertizat că dacă aceste negocieri nu au un efect pozitiv în schimbarea abordării preşedintelui iranian, "noi îl vom ataca".

Fără a intra în detalii legate de opţiunea militară pentru împiedicarea dezvoltării programului nuclear al Iranului, Peres a spus că Israelul nu va putea conduce nici un atac împotriva acestei ţări fără Statele Unite.

"Cu siguranţă nu putem merge singuri, fără Statele Unite, şi cu siguranţă nu putem merge împotriva Statelor Unite. Acest lucru ar fi inutil", a accentuat preşedintele.