Shinzo Abe, fostul premier japonez, a decedat după ce a fost împuşcat în timp ce susţinea un discurs
UPDATE 16:00 Explozibil descoperit în locuinţa celui care l-a ucis pe fostul premier Shinzo Abe
Poliţia a descoperit mai multe posibile dispozitive explozive la percheziţia făcută în locuinţa atacatorului fostului premier Shinzo Abe.
Conform NHK, citat de bbc, geniştii se pregătesc să efectueze o explozie controlată la faţa locului.
Suspectul a fost identificat ca fiind Tetsuya Yamagami, rezident în Nara.
Presa locală spune că se crede că acesta este un fost membru al Forţei maritime de autoapărare a Japoniei, echivalentul marinei japoneze. Se spune că a părăsit serviciul activ în 2005.
UPDATE 15:30 Japonia, în stare de şoc. Privirea uluită a prezentatorului de la postul public NHK, care a anunţat atacul asupra fostului premier
Prim-ministrul Japoniei Fumio Kishida a susţinut o conferinţă de presă a dat detalii despre starea lui Abe.
Lui Kishisa îi tremura vocea, când le-a vorbit reporterilor şi s-a oprit de mai multe ori, afectat de emoţii. Despre atac, a comentat: „Acest atac barbar şi malign nu va fi tolerat”.
UPDATE 15:00 Cine a fost Shinzo Abe: Cel mai tânăr prim-ministru al Japoniei de la al doilea Război Mondial şi unul dintre cei mai puternici oameni din lume
Prima oară a fost ales prim-ministru în septembrie 2006, iar atunci a devenit cel mai tânăr premier al Japoniei după al doilea Război Mondial. Şi-a dat demisia din această funcţie pe motive de sănătate în 2007.
Partidul pe care îl conducea a câştigat în decembrie 2012 alegerile parlamentare şi astfel Shinzo Abe a devenit din nou premier, primul care revine în această funcţie de la Shigeru Yoshida din 1948. Din 2012, a mai câştigat alegerile din 2014 şi apoi pe cele din 2017, această din urmă victorie lansându-l în cursa pentru cel mai longeviv prim-ministru din istoria Japoniei.
UPDATE 14:00 Shinzo Abe a fost singurul premier japonez care a vizitat România
Vizita lui Shinzo Abe din 2018, prima şi singura de acest fel a unui oficial nipon de acest rang în România, a fost marcată de o serie de greşeli de protocol din partea autorităţilor române, printre care întâmpinarea la aeroport de către un secretar de stat.
UPDATE 12:45 Presupusul asasin al lui Shinzo Abe, fostul premier japonez, era nemulţumit de acesta
Presupusul asasin al lui Shinzo Abe, fostul premier japonez, a declarat că era nemulţumit de Abe şi a vrut să-l ucidă. Primele informaţii arată că acesta a folosit o armă artizanală. Fostul premier a murit la aproximativ 5 ore şi jumătate după ce a fost împuşcat.