Prima pagină » Știri externe » Jair Bolsonaro, denumit „un Trump în variantă tropicală”, se va întâlni cu cel de la care-i provine supranumele

Jair Bolsonaro, denumit „un Trump în variantă tropicală”, se va întâlni cu cel de la care-i provine supranumele

Noul preşedinte de dreapta al Braziliei, Jair Bolsonaro, se va întâlni cu omologul său american Donald Trump pe 19 martie, la Washington, a informat Casa Albă într-un comunicat, relatează site-ul agenţiei Dpa.
Jair Bolsonaro, denumit „un Trump în variantă tropicală”, se va întâlni cu cel de la care-i provine supranumele

Cei doi lideri vor discuta despre „oportunităţile privind cooperarea, politicile comerciale, combaterea criminalităţii transnaţionale şi restaurarea democraţiei în Venezuela”, se mai arată în comunicat.

Liderii vor mai discuta de asemenea despre „rolul major al Statelor Unite şi Braziliei în oferirea asistenţei umanitare în Venezuela”.

Jair Bolsonaro, care a preluat funcţia de preşedinte al Braziliei la 1 ianuarie, a adoptat poziţii politice similare celor ale liderului de la Casa Albă, inclusiv prin criticarea regimului Maduro.