Iranul avertizează că răspunsul său în faţa ameninţărilor va fi „distrugător”

Publicat: 28 09. 2009, 10:29
Actualizat: 06 11. 2012, 22:45

„Nu sunt diplomat (…), dar vorbesc în calitate de comandant al unei unităţi militare (…). În faţa ameninţărilor împotriva existenţei, independenţei, libertăţii şi valorilor regimului (islamic), răspunsul nostru va fi direct, ferm şi distrugător”, a declarat el, adăugând că acest răspuns va face inamicul să-şi „regrete” ameninţările.

„Noi suntem pregătiţi în faţa ameninţărilor, total determinaţi şi aceste exerciţii corespund ameninţărilor existente”, a adăugat el.

Gardienii Revoluţiei, armata ideologică a regimului, au demarat duminică manevre balistice prin tiruri de rachete cu rază scurtă şi medie de acţiune.

Luni, ei vor lansa rachete Shahab-3 cu rază lungă de acţiune, de circa 2.000 de kilometri, capabilă să atingă teritoriul israelian, aflat la distanţă de 1.000 de kilometri.

Conform presei israeliene, rachetele Shahab-3 sunt pentru prima dată echipate cu focoase multiple.

Israelul şi Statele Unite nu au exclus opţiunea militară pentru a face faţă programului nuclear controversat al Iranului, pe care îl acuză că vrea să se doteze cu arma atomică. Teheranul dezminte însă aceste acuzaţii.

Anunţul, vineri, privind construcţia unui nou centru de îmbogăţire a uraniului în apropiere de Qom, la 100 de kilometri sud de Teheran, a accentuat suspiciunile occidentalilor privind natura programului nuclear iranian.