Silvio Berlusconi afirmă că îşi va „tripla forţele” după eşecul în alegerile municipale
„Am pierdut, este evident, dar acum trebuie să ne păstrăm calmul şi să mergem înainte, majoritatea este hotărâtă şi unită”, a declarat el, la Bucureşti, unde se află într-o vizită oficială.
„De fiecare dată când sufăr o înfrângere, îmi triplez forţele”, a adăugat şeful Guvernului.
La Milano, candidatul stângii Giuliano Pisapia a obţinut 55,1 la sută din voturi, în faţa primarului în exerciţiu Letizia Moratti (44,89 de procente), candidata Poporului Libertăţii (PdL), partidul pemierului.
Capitala economică a ţării, Milano este oraşul natal al lui Berlusconi, sediul imperiului său mediatic Fininvest şi fieful electoral al dreptei de 18 ani. În ultimii 15 ani, stânga a pierdut de fiecare dată din primul tur.
La Neapole, antreprenorul de dreapta Gianni Lettieri şi-a recunoscut înfrângerea în faţa fostului magistrat Luigi de Magistris, care a câştigat 65,37 la sută din voturi, faţă de 34,62 la sută pentru rivalul său, potrivit rezultatelor definitive.