- Home
- Externe
- BUCUREŞTI, (29.01.2020, 17:24)
- Diana Grigore
Singurul român care se află în Wuhan vrea să se întoarcă în ţară. UE a primit solicitări de repatriere de la peste 600 de persoane
Ministerul de Externe a transmis, miercuri, pentru MEDIAFAX, că singurul român care se află în Wuhan şi-a exprimat dorinţa de a se întoarce în România. Ambasada României la Beijing este în contact permanant şi cu ceilalţi doi cetăţeni aflaţi în provincia Hubei. De asemenea, Comisia Europeană a precizat că peste 600 de persoane aflate în China au depus solicitări de repatriere.

Singurul român care se află în Wuhan şi-a exprimat dorinţa de a se întoarce în România
„Ambasada României la Beijing este în contact permanent atât cu cei trei cetăţeni români care se află în provincia Hubei, cât şi cu reprezentanţii misiunilor diplomatice ale statelor membre UE acreditate în Republica Populară Chineză în vederea gestionării situaţiei menţionate. MAE precizează că cetăţeanul român care se află în oraşul Wuhan şi-a exprimat intenţia pentru repatriere, iar datele sale au fost deja transmise şi înregistrate în evidenţele instituţiilor europene şi ale partenerilor pentru facilitarea deplasării către România”, se arată într-un comunicat de presă remis MEDIAFAX.
Instituţia precizează că Ambasada României menţine contactul în permanenţă şi cu ceilalţi doi români aflaţi în provincia Hubei.
„În ceea ce priveşte ceilalţi doi cetăţeni români care se află într-o altă localitate din provincia Hubei, Ambasada României la Beijing menţine contactul în permanenţă cu angajatorul acestora şi cu autorităţile chineze pentru identificarea unei modalităţi optime de repatriere având în vedere restricţiile impuse în zonă.Totodată, MAE este în legătură nemijlocită cu structurile de gestionare a crizelor din cadrul ministerelor de externe ale celorlalte state membre ale Uniunii Europene şi cu organismele europene relevante în vederea realizării unui schimb de informaţii în timp real şi a întreprinderii măsurilor necesare în vederea repatrierii cetăţenilor români aflaţi în Republica Populară Chineză”, se mai arată în comunicatul transmis de către MAE.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Donald Trump reacţionează la exit-poll-ul alegerilor din Germania: Este o zi mare pentru Germania
-
Alegeri în Germania. Care este categoria de vârstă care a votat mai mult cu extrema dreaptă şi extrema stângă
-
Comandant ucrainean: Rusia nu reuşeşte să-şi atingă obiectivul de a cuceri Ucraina
MAE subliniază că poate asigura asistenţă şi sprijin pentru revenirea în ţară a persoanelor care solicită acest lucru.
Ministerul de Externe a transmis, luni, pentru MEDIAFAX, că în prezent sunt trei români în provincia Hubei, China, însă starea lor de sănătate este bună. Instituţia anunţă că alţi 120 de români se află în Hong Kong, 70 în Macao. Sunt şi studenţi români cu care ambasada ţine legătura, însă numărul lor nu e precizat.
Peste 600 de persoane aflate în China au depus solicitări de repatriere
UE va suporta 75% din costul de repatriere, anunţă Janez Lenarčič, comisarul european pentru gestionarea crizelor în cadrul Comisiei Europene.
„Comisia Europeană: Peste 600 de cereri de repatriere au fost înregistrate până acum, din următoarele ţări: România, Polonia, Portugalia, UK, Austria, Belgia, Bulgaria, Germania, Spania, Finlanda, Franţa, Italia, Letonia, Olanda”, a transmis Comisia Europeană, într-un comunicat remis MEDIAFAX.
UE va suporta 75% din costul de repatriere, potrivit anunţului făcut de Janez Lenarčič, comisarul european pentru gestionarea crizelor în cadrul Comisiei Europene.
„Când amploarea unei situaţii de urgenţă depăşeşte capacităţile de răspuns ale unei ţări, aceasta poate solicita asistenţă prin intermediul mecanismului. Cetăţenii UE prezenţi în regiune care doresc repatrierea o pot solicita în continuare, indiferent de naţionalitate”, se mai arată în comunicatul remis MEDIAFAX.
Ministerul de Externe a transmis, joi, pentru MEDIAFAX, că singurul român care se află în Wuhan şi-a exprimat dorinţa de a se întoarce în România. Ambasada României la Beijing este în contact permanant şi cu ceilalţi doi cetăţeni aflaţi în provincia Hubei.
Comisia Naţională de Sănătate din China a anunţat, miercuri dimineaţă, că 132 persoane au decedat în urma epidemiei cu noul coronavirus, iar alte 1.459 de cazuri au fost confirmate, astfel că numărul total a ajuns la 5.974.
Noul coronavirus, depistat iniţial în oraşul Wuhan, este contagios şi în perioada de incubaţie - înainte de apariţia simptomelor, lucru ce îngreunează eforturile de stopare a răspândirii bolii, potrivit oficialilor chinezi.
În contextul agravării epidemiei cu coronavirus, Ministerul Educaţiei din China a anunţat la începutul săptămânii că va amâna începerea noului semestru şcolar, pe termen nedeterminat.
De asemenea, autorităţile au decis duminică să prelungească cu trei zile vacanţa de Anul Nou Lunar, care iniţial trebuia să se încheie pe 30 ianuarie. Măsura are drept scop să limiteze fluxurile de populaţie şi să ţină sub control epidemia.
Victor Costache, despre românul din Wuhan: O să vedem ce recomandări are MAE
Ministrul Sănătăţii, Victor Costache, a spus, miercuri, că, deocamdată nu poate da un răspuns cu privire la situaţia românului care se află în Wuhan şi care a cerut să fie repatriat, o decizie urmând să fie luată în urma recomandărilor venite din partea Ministerului Afacerilor Externe (MAE).
„Franţa şi-a repatriat o parte din cetăţeni, Germania analizează scenariul similar. O să vedem care sunt recomandările Ministerului de Externe”, a spus Victor Costache, într-o conferinţă de presă, organizată miercuri.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
ieri, 22:50
LIVE UPDATE Exit-POLL alegeri federale în Germania. Victorie pentru alianţa CDU/CSU / Cine sunt pierzătorii şi câştigătorii în urma scrutinului / Reacţiile liderilor germani / Lidera AfD: „Cancelarul interimar Merz nu va rezista patru ani fără noi”
-
ieri, 22:35
Cancelarul Scholz spune că nu va reprezenta SPD în negocierile pentru formarea guvernului