„Important şi urgent: apel către cetăţeni să predea armatei toate actele sau documentele recuperate din sedii ale Securităţii statului, ţinând cont de periculozitatea conţinutului lor şi pentru a menţine securitatea naţională”, a precizat Cabinetul premierului pe pagina sa oficială de pe Facebook.
De asemenea, Parchetul general a făcut „apel la toţi cei care sunt în posesia unor documente sau dosare luate din sediile Securităţii statului să le predea forţelor armate”, potrivit unei surse judiciare.
Armata conduce ţara de la demisia preşedintelui Hosni Mubarak, la 11 februarie. Ea a preluat controlul securităţii după ce poliţia a părăsit străzile ţării, la scurt timp după declanşarea revoltei.
Manifestanţi egipteni au luat cu asalt sâmbătă clădiri ale Serviciului Securităţii statului, în căutarea de dovezi privind abuzurile comise de această instituţie aflată în subordinea Ministerului de Interne, a cărei dizolvare este cerută de militanţii pro-democraţie.
Mai mulţi manifestanţi au declarat că voiau să împiedice distrugerea dosarelor despre populaţie, dând asigurări că au văzut poliţişti pe cale să le dea foc.
Duminică, mai mulţi cetăţeni au pătruns în sediul Securităţii din oraşul Shibine el-Kom, în guvernoratul Menufiya din Delta Nilului, unde au găsit documente şi dosare arse şi rupte, potrivit unor martori citaţi de agenţia oficială Mena.
Parchetul a creat o comisie care să meargă peste tot pe unde au avut loc astfel de incidente, pentru a „conserva toate documentele şi a le examina”, potrivit sursei judiciare citate.
Dizolvarea Serviciului Securităţii statului, acuzat de abuzuri şi tortură de organizaţiile pentru drepturile omului, este una dintre revendicările militanţilor pro-democraţie.