Siria intră în cel de-al patrulea an de conflict ruinată şi răvăşită de criza umanitară

În timp ce ţara, brăzdată de bombe şi golită de oameni, pare să se dezmembreze, nicio soluţie rapidă nu se conturează în vederea soluţinării războiului, cu atât mai mult cu cât cei doi actori ai negocierilor de pace de la Geneva - Statele Unite şi Rusia - sunt acum în conflict din cauza situaţiei din Ucraina.

"Fără intervenţia occidentală, războiul va mai dura mulţi ani, iar o astfel de intervenţie este puţin probabilă atâta vreme cât Obama se află la Casa Albă. Lucrurile s-ar putea schimba după 2016", apreciază Thomas Pierret, profesor la Universitatea din Edinburg.

În plus, în timp ce conflictul a provocat deja 140.000 de morţi, iar aproape jumătate din populaţia ţării a luat calea exilului sau s-a refugiat în condiţii groaznice în ţările vecine, niciunul dintre protogoniştii conflictului nu pare să dispună de mijloacele necesare pentru a câştiga războiul.

Pornit în martie 2011 cu manifestaţii paşnice reprimate nemilos, conflictul a devenit unul armat în vara aceluiaşi an şi s-a transformat într-un război total în februarie 2012, când au fost lansate primele bombardamente asupra oraşului Homs.

Din primăvara lui 2013 şi după o serie de eşecuri în vederea soluţionării conflictului, regimul de la Damasc a declanşat ofensiva, cu sprijinul decisiv al combatanţilor experimentanţi recrutaţi din cadrul mişcării şiite libaneze Hezbollah, precum şi a irakienilor şiiţi din Gardienii Revoluţiei, trupele de elită iraniene.

În plus, Damascul s-a simţit întărit după anularea acţiunilor militare occidentale decise în urma atacului cu arme chimice din 21 august 2013 într-un cartier de la periferia capitalei, pe care opoziţia siriană şi ţările occidentale l-au atribuit preşedintelui Assad.

Strategia regimului este să menţină controlul asupra "Siriei utile", adică asupra zonelor de coastă, asupra marilor oraşe şi marilor drumuri. Opoziţia deţine controlul asupra unei părţi importante din teritoriul Siriei, însă regimul are asigurată influenţa în cele mai populate zone din ţară.

De altfel, combanţii regimului sirian au avansat în trei axe vitale: la sud de Damasc, unde au impus armistiţii în mai multe localităţi controlate de rebeli, în regiunea muntoasă Qalamoun, de la nord de Damasc, unde a asediat Yabrud, una dintre cele mai importante localităţi de la graniţa cu Libanul, şi, în cele din urmă, la nord de oraşul Alep, unde a înaintat încercând să-i prindă "în plasă" pe rebeli.

- Rebeliunea, dezbinată

În acelaşi timp, mişcarea rebelilor se dezmembrează. Un război nemilos s-a declanşat din ianuarie 2014 între rebeli, majoritatea islamişti, şi ramura oficială a organizaţiei al-Qaida din Siria, Frontul al-Nosra, cu luptătorii radicali din gruparea Stat Islamic în Irak şi Levant, a căror brutalitate şi dorinţă de hegemonie au provocat ura foştilor aliaţi.

Cu toate acestea, regimul de la Damasc nu dispune de efectivele necesare pentru a recâştiga terenul pierdut. Potrivit experţilor, Damascul ar avea între 100.000-150.000 de insurgenţi, dintre care în jur de 10.000-20.000 sunt combatanţi străini împărţiţi în 2.000 de grupări, dar cel mai important este Frontul Islamic, o coaliţie a luptătorilor islamişti.

În schimb, înaintea crizei, regimul dispunea de 300.000 de combatanţi, dintre care jumătate recruţi, cărora se adăugau alte zeci de mii de susţinători, dar, potrivit Observatorului sirian pentru Drepturile Omului, 50.000 dintre aceştia au murit în ultimii trei ani în lupte.

"Niciuna dintre cele două părţi nu se află în punctul în care ar putea câştiga. Este posibil ca Asad să îşi menţină controlul asupra unei părţi importante din teritoriul ţării şi să aplice o politică dură în regiunile pe care nu le controlează, dar nu va reuşi niciodată să restabilească în totalitate influenţa regimului asupra întregii ţări", explică Volker Perthes, director la Institutul german pentru politică externă şi probleme de securitate din Berlin.

Autor al cărţii "Siria sub conducerea lui Bashar", el consideră că dezmembrarea ţării "nu este o posibilitate, dar este o realitate, iar dacă războiul s-ar opri, ar fi nevoie de peste un deceniu pentru ac ţara să se refacă".

La rândul său, geograful specialist în Siria Fabrice Balanche, consideră că, "în absenţa unei victorii a unei tabere sau a celeilalte, este posibilă o împărţire a ţării între regiunea kurdă din nord-est, regiunea rebelă din nord şi o zonă controlată de regimul sirian în centrul Siriei".

"De fapt, cel mai bun scenariu pentru Siria nu există. Assad s-ar putea reface uşor, dar cu ce preţ? Ţara va avea nevoie pentru a-şi reveni, deoarece probleme structurale existente înaintea crizei se vor adăuga celor legate de reconstrucţie", adaugă el.

"Restabilirirea regimului ar fi însoţită de o reprimare care nu îi va convinge pe sutele de mii de sirieni refugiaţi să revină la casele lor", adaugă expertul. În plus, el consideră că este puţin probabil ca Siria să primească un sprijin financiar masiv, cum a fost cazul în Liban, în 2006, mai ales că nu dispune de rezerve importante de petrol, asemenea Irakului.