Siria va înfiinţa o comisie care se va ocupa de elaborarea unei legi privind partidele
„Premierul a ordonat crearea unei comisii pentru elaborarea şi redactarea unui proiect de lege privind partidele”, a anunţat Sana.
Partidul Baas se află la putere în Siria din 1963. Potrivit Constituţiei, el este „conducătorul statului şi societăţii”.
Multipartitismul este o revendicare esenţială a opozanţilor.
Autorităţile au decis o serie de măsuri pentru temperarea mişcării de contestare fără precedent împtoriva regimului preşedintelui sirian Bashar al-Assad.
Marţi, acestea au anunţat o amnistie generală care se extinde şi asupra deţinuţilor politici. Autorităţile siriene au anunţat, de asemenea, înfiinţarea unui organism desemnat să lanseze „dialogul naţional” şi o comisie pentru elaborarea unei noi legi privind presa.