Site-ul Parlamentului European, blocat în timpul dezbaterii privind Ungaria din cauza numărului mare de accesări

Site-ul Parlamentului European a funcţionat defectuos, miercuri, în timpul unei dezbateri privind democraţia în Ungaria, cauza aparentă fiind numărul mare de tentative de conectare, a declarat joi purtătorul de cuvânt al acestei instituţii.

Urmărește
158 afișări
Imaginea articolului Site-ul Parlamentului European, blocat în timpul dezbaterii privind Ungaria din cauza numărului mare de accesări

Site-ul Parlamentului European, blocat în timpul dezbaterii privind Ungaria din cauza numărului mare de accesări (Imagine:Mediafax Foto/AFP)

"Se pare că serverele site-ului de Internet nu au putut să gestioneze numărul de accesări ale transmisiei în direct, dar ancheta serviciilor tehnice este încă în desfăşurare", a declarat purtătorul de cuvânt.

Pagina de Internet a Parlamentului European nu a funcţionat corespunzător în timpul transmiterii unei dezbateri cu premierul ungar Viktor Orban, ridicând semne de întrebare, mai ales din partea grupării liberal-democrate care a cerut explicaţii serviciilor tehnice.

Orban a venit în faţa europarlamentarilor pentru a se explica după ce Comisia Europeană a anunţat marţi lansarea procedurilor de infringement împotriva Ungariei din cauza încălcării dreptului comunitar în cazul reformelor adoptate de Guvernul său.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici