Situaţia din Belarus şi R.Moldova, pe agenda vizitei lui Hillary Clinton la Vilnius
(Ştire redifuzată. Ştirea a fost publicată iniţial joi, 30 iunie)
Primăvara arabă şi situaţia din Belarus vor domina reuniunea Comunităţii Democraţiilor de la Vilnius, unde secretarul de Stat american, Hillary Clinton, a susţinut un prim discurs, joi seara, în timp ce pe agenda discuţiilor se va afla inclusiv R.Moldova, relatează AFP.
Clinton a deschis reuniunea afirmând că "în prezent, în timp ce Africa de Nord şi Orientul Mijlociu trăiesc schimbarea, trebuie să cooperăm în mod deosebit, pentru a face astfel încât toţi, femei şi bărbaţi, să fie asociaţi la această schimbare".
Secretarul de Stat a notat că femeile, care au jucat un rol esenţial în revoltele arabe, se confruntă, în prezent, cu dificultăţi în a fi acceptate în procesul de tranziţie, în special în Egipt.
"Primăvara arabă va reprezenta, cu siguranţă, obiectul unei mari părţi a discuţiilor", declarase, anterior, Audronius Azubalis.
"Revoluţiile arabe au restabilit speranţa că valorile democratice tradiţionale se pot impune şi că oamenii aspiră la ele", a subliniat el.
Potrivit anturajului său, Clinton intenţionează, de asemenea, să sublinieze "îngrijorarea" pe care situaţia din Belarus o inspiră Statelor Unite, la o zi după un nou val de arestări în rândurile opozanţilor.
Fostă republică sovietică, Lituania deţine, în prezent, preşedinţia Comunităţii Democraţiilor, un grup informal de peste 100 de ţări, fondat în 2000, în baza unei iniţiative polono-americane. Obiectivul său este să consolideze şi să aprofundeze normele şi practicile democratice în lume, profitând, în special, de experienţa fostelor ţări-satelit ale Moscovei, după 20 de ani de la prăbuşirea regimurilor comuniste în Europa Centrală şi de Est.
"În ultimii ani, Comunitatea Democraţiilor s-a transformat dintr-un forum din care făceau parte democraţii într-o platformă care să pemită democraţiilor să acţioneze", a declarat acest oficial american de rang înalt.
Reuniunea de la Vilnius, a continuat această sursă, sub protecţia anonimatului, urmează să permită stabilirea de parteneriate specifice cu Tunisia şi Republica Moldova, două societăţi aflate în tranziţie către statul de drept şi care aspiră la "consolidarea câştigurilor lor democratice".
Reuniunea de la Vilnius, care se desfăşoară joi şi vineri, marchează încheierea mandatului de doi ani al preşedinţiei lituaniene, care va fi urmată de Mongolia.
În afară de Clinton, sunt aşteptaţi la Vilnius Înaltul Reprezentant UE pentru Politică Externă, Catherine Ashton, dar şi ministrul tunisian de Externe, Mohamed Mouldi Kefi.
Participanţii urmează să analizeze, de asemenea, situaţia din Europa de Est. Potrivit lui Azubalis, prezenţa la Vilnius a secretarului de Stat american va lansa un semnal important pentru fostele republici sovietice.
"Această vizită este un semnal către toată lumea din regiune, către Belarus, Republica Moldova, Ucraina, potrivit căruia Statele Unite continuă să susţină procesele democratice", a insistat ministrul lituanian.


Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



GANDUL.RO


ŞTIRILE ZILEI
-
ieri, 23:13
LIVE TEXT Trei ani de război în Ucraina. Acordul cu Ucraina privind resursele minerale este „foarte aproape”, spune Trump / UE adoptă un nou pachet de sancţiuni împotriva Rusiei / Liderii europeni merg la Kiev / Ursula von der Leyen promite ajutor / Rusia nu e de acord cu planul SUA de încetare a focului
-
ieri, 23:07
Macron subliniază investiţia masivă a Europei în securitatea Ucrainei