Situaţia reactoarelor din Japonia, potrivit Autorităţii franceze pentru siguranţa nucleară
Autoritatea franceză pentru siguranţa nucleară (ASN), care urmăreşte evoluţia situaţiei centralelor nucleare japoneze, a anunţat vineri seara că dintre cele 55 de reactoare nucleare aflate în funcţiune în Japonia în 17 centrale, 11 au fost afectate de cutremur, relatează AFP.
Centralele Fukushima Daichi (cu şase reactoare) şi Fukushima Daini (patru reactoare), situate în nord-estul Japoniei, sunt afectate cel mai mult.
Într-o primă evaluare a situaţiei, ASN arată că exploatantul japonez Tepco al centralei Fukushima Daini, "a anunţat o creştere a presiunii în incinta reactorului nr.2". Ulterior, sistemul de injecţie de securitate care permite asiguarea răcirii reactorului a fost pus în funcţiune, potrivit ASN.
Eliberarea de vapori radioactivi prevăzută pentru a scădea presiunea urmează să aibă loc în interiorul clădirii în care se află reactorul, fără ca aceştia să ajungă în exterior, a precizat ASN, după anunţul făcut de ministrul japonez al Industriei Banri Kaieda, citat de agenţiile de presă japoneze.
În ceea ce priveşte Fukushima Daichi, alimentarea electrică a reactoarelor 1, 2 şi 3 nu mai este asigurată, a precizat ASN amintind că autorităţile japoneze au decis să evacueze locuitorii de pe o rază de trei kilometri în jurul centralei şi să pună la adăpost populaţia de pe o rază de la trei la zece kilometri în jurul centralei.
"La centrala Onagawa, un incendiu care s-a declanşat în sala maşinilor a fost controlat", a precizat ASN, care intenţionează să informeze în mod regulat publicul în legătură cu evoluţia situaţiei.


Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



GANDUL.RO

