Prima pagină » Știri externe » E.coli face încă o victimă: O femeie cu sindrom hemolitic şi uremic generat de bacterie a murit în Franţa

E.coli face încă o victimă: O femeie cu sindrom hemolitic şi uremic generat de bacterie a murit în Franţa

Bacteria E.coli a provocat moartea unei femei în vârstă de 78 de ani în Franţa, în noaptea de vineri spre sâmbătă, după ce aceasta fusese spitalizată în secţia de reanimare la Bordeaux (sud-vest), a anunţat Agenţia regională de sănătate (ARS), citată de AFP.
E.coli face încă o victimă: O femeie cu sindrom hemolitic şi uremic generat de bacterie a murit în Franţa

Pacienta era spitalizată cu sindrom hemolitic şi uremic (SHU) generat de bacteria E.coli, din 24 iunie.

Acest deces ridică la 51 numărul total al victimelor acestei epidemii. Dintre acestea, 48 sunt înregistrate în Germania, una în Suedia şi una în Statele Unite. Potrivit OMS, au fost confirmate 4.050 cazuri de infectare în 16 ţări (14 ţări europene, Canada şi SUA), dintre acestea 3.900 fiind înregistrate în Germania.