Soarta „războiului de 3 zile”: Până acum, Putin a eşuat. Este puţin probabil să poată ocupa Ucraina
„Până acum au eşuat şi este puţin probabil să ocupe vreodată Ucraina. Invazia lor eşuează şi a fost în mod constant remodelată, până în punctul în care se concentrează doar pe părţi din sud şi est, departe, departe de aşa-zisa lor operaţiune specială de 3 zile”, a declarat secretarul britanic al Apărării, Ben Wallace, în timpul Conferinţei donatorilor aliaţi a Ucrainei de la Copenhaga, preluat de The Guardian.
„3 zile au devenit peste 150 de zile şi, după aproape 6 luni, înregistrează pierderi uriaşe, atât de echipamente, cât şi de personal”, a adăugat oficialul, menţionând că la conferinţa donatorilor a rezultat „mai multe angajamente financiare, mai multe angajamente de formare şi nu numai. Toate sunt menite să ajute Ucraina să câştige, să ajute Ucraina să-şi apere suveranitatea şi să se asigure că ambiţiile preşedintelui Putin eşuează în Ucraina, aşa cum ar trebui”.