Prima pagină » Știri externe » Social-democraţii câştigă alegerile din Cehia, dar probabil nu vor forma Guvernul – rezultate finale

Social-democraţii câştigă alegerile din Cehia, dar probabil nu vor forma Guvernul – rezultate finale

Social-democraţii (CSSD, de stânga) au câştigat alegerile legislative din Cehia, desfăşurate vineri şi sâmbătă, dar cel mai probabil nu vor putea să formeze Guvernul, potrivit rezultatelor oficiale finale, transmite MEDIAFAX Cehia.
Social-democraţii câştigă alegerile din Cehia, dar probabil nu vor forma Guvernul - rezultate finale
29 mai 2010, 23:17, Știri externe

Conform rezultatelor oficiale finale, social-democraţii s-au clasat pe primul loc, cu 22,08 la sută şi 56 de mandate în Camera inferioară, urmaţi de Partidul Democratic Civic, cu 20,22 la sută (53 de mandate).

Pe locul trei se află noul partid de dreapta TOP 09, al fostului ministru de Externe Karel Schwarzenberg, cu 16,7 la sută din voturi (41 de mandate), informează MEDIAFAX Cehia.

Partidul Comunist (KSCM) obţine 11,27 la sută din voturi şi 26 de mandate de deputat, iar formaţiunea Afaceri Publice (VV, de centru), 10,88 de procente şi 24 de mandate.

Rata de participare la vot a fost de 62,6 la sută.

Cele mai mari şanse de a forma noul Guvern ceh le are Partidul Democratic Civic. Acesta va forma cel mai probabil un Guvern cu TOP 09 şi formaţiunea Afaceri Publice.

CSSD nu are aproape nici o şansă de a forma Guvernul, din cauza regulii sale de a nu coopera cu comuniştii la nivel guvernamental. Liderii partidului Afaceri Publice au sugerat deja că nu vor coopera cu preşedintele CSSD Jiri Paroubek, care a anunţat sâmbătă seară că va demisiona. Noul lider al partidului va fi cel mai probabil Bohuslav Sobotka, fost ministru de Finanţe în Guvernul Paroubek.

Decizia îi aparţine preşedintelui ceh, Vaclav Klaus, care trebuie să numească o persoană pentru a conduce negocierile în vederea formării noului Guvern.