Chiuariu: Băsescu este ultimul care ar trebui să vorbească de demisii
„Băsescu e ultimul care ar trebui să vorbească de demisii şi politizarea actului de justiţie”, a spus Chiuariu, după ce a participat la Întrunirea Consiliului Permanent al uniunii Internaţionale a Executorilor Judecătoreşti şi Ofiţerilor Judiciari, care are loc la Palatul Parlamentului.
Miercuri, Băsescu a cerut demisia lui Chiuariu în faţa celor 35.000-40.000 de oameni prezenţi la un miting de la Cluj-Napoca.
„Nu o fac pentru un joc politic, ci o fac pentru că am obligaţia să o fac în calitate de preşedinte ales al românilor”, a spus Băsescu, adăugând că orice încercare de a subordina justiţia va primi din partea sa şi a poporului român o reacţie extrem de dură împotriva „celor care vor mai încerca să controleze procurorii şi judecătorii”.
„Acest ministru al Justiţiei, care vrea să ducă la îndeplinire această mascaradă, (…) readucerea sub control a justiţiei, trebuie să plece, pentru căe normal într-o democraţie”, a spus Băsescu.
Întrebat dacă mai intenţionează să revoce şi alţi procurori, după propunerea în acest sens adresată Consilului Superior al Magistraturii în cazul procurorului Doru Ţuluş, şeful Secţiei a 2-a din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, ministrul Tudor Chiuariu a răspuns: „Deocamdată nu”. El aadăugat că nu s-a răzgândit în privinţa lui Ţuluş pentru că nu au apărut elemente noi.
Referindu-se la protestul procurorilor faţă de propunerea de revocare a lui Ţuluş, ministrul a spus că este normal ca aceştia să reacţioneze, deoarece activitatea lor este analizată.
Mai mulţi procurori şi ofiţeri de poliţie judiciară, din structura centrală şi din cele teritoriale, au protestat faţă de propunerea lui Tudor Chiuariu de revocare din funcţie a lui Doru Ţuluş, considerând-o nefondată şi nejustificată, susţinând că ministrul a comis un act de ingerinţă în activitatea instituţiei.
Ministrul Justiţiei, Tudor Chiuariu, declara, miercuri, că nu a schimbat niciun procuror, ci a pus în discuţia Consiliului Superior al Magistraturii activitatea unei secţii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, respingând acuzaţiile de comandă politică în cazul lui Doru Ţuluş.
„Am cerut public tuturor procurorilor care au dosare de corupţie în lucru să le finalizeze şi să le trimită în instanţă”, a spus, la emisiunea 100% de la Realitatea TV, Tudor Chiuariu.
Chiuariu a apreciat că eficienţa unui procuror stă în numărul de condamnări definitive ale instanţelor, obţinute în dosarele instrumentate de anchetator. Pentru aceasta, Chiuariu a susţinut că probele din dosare trebuie să fie temeinice, pentru a se ajunge la sentinţe. „Dacă dosarele nu vor fi bine instrumentte, nu vom avea condamnări”, a afirmat ministrul Chiuariu.
Tudor Chiuariu a respins acuzaţiile potrivit căreia ar fi fost o gafă demersul său prin cererea adresată CSM de revocare din funcţia de şef de secţie al DNA a procurorului Doru Ţuluş.
În privinţa celor trei consilieri din Ministerul Justiţiei, Chiuariua spus că el i-a păstrat în funcţie, dar a fost decizia lor să-şi dea demisia, fiind colaboratori ai fostului ministru Monica Macovei.