- Home
- Externe
- CHIŞINĂU, (17.12.2015, 09:39)
- Ioana Bojan
Socialiştii din R.Moldova propun amendarea Constituţiei pentru a preveni eventuala unire cu România
Partidul Socialiştilor din Republica Moldova (PSRM), aflat în opoziţie, va propune în Parlament amendarea Constituţiei pentru a exclude posibilitatea unirii ţării cu România şi a preveni "lichidarea" statului moldovean, a declarat miercuri, pentru agenţia rusă Tass, liderul PSRM, Igor Dodon.

Socialiştii din R.Moldova propun amendarea Constituţiei pentru a preveni eventuala unire cu România (Imagine: Radu Stefan/ Arhiva Mediafax Foto)
"Socialiştii au pregătit deja un proiect de lege pentru amendarea Constituţiei. Sugerăm amendarea articolului 142 pentru a exclude o posibilitate de lichidare a suveranităţii şi statalităţii Republicii Moldova prin organizarea unui referendum", a afirmat Dodon. "Vom depune proiectul în Parlament în curând", a adăugat el.
Săptămâna trecută, un deputat socialist din Republica Moldova, Vlad Bătrâncea, a rupt în plenul Parlamentului de la Chişinău o hartă a "României Mari", protestând faţă de o iniţiativă a Ministerului moldovean al Educaţiei.

Socialiştii au contestat un ordin semnat de ministrul Educaţiei, Corina Fusu, privind distribuirea în şcoli a unei hărţi a "Regatului României din anul 1930", recomandată ca material didactic pentru disciplina "Istoria românilor şi universală". O asociaţie s-a oferit să ofere Ministerului Educaţiei hărţi pentru această materie de studiu.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Antonescu: Mi-ar fi plăcut ca primul invitat european al lui Trump să fie preşedintele României
-
Zelenski anunţă că este dispus să renunţe la preşedinţia Ucrainei. În ce situaţii ar face asta
-
Şeful spionajului militar ucrainean: Coreea de Nord asigură Rusiei jumătate din necesarul de muniţie pentru război
Igor Dodon a condamnat dur atunci promovarea ideilor unioniste, cerând Bucureştiului să respecte independenţa Republicii Moldova.
"Ce sunt prostiile astea? Nu mai spun că vă bateţi joc de copiii noştri cu bacalaureatul şi aşa mai departe, cu ceea ce se întâmplă în şcolile noastre. Cu ce ocazie se vine cu astfel de iniţiative în toate şcolile?!", a comentat Dodon.
"Acest lucru se numeşte promovarea deschisă a unionismului. Eu vreau să spun că noi lucru acesta nu îl vom permite. Nu vă jucaţi cu focul! (...) Acest lucru nu va fi permis. Noi suntem stat independent Republica Moldova. Mesaj către românii de peste Prut: noi suntem prieteni, suntem vecini, vă stimăm, sunteţi stat independent; stimaţi-ne şi voi pe noi, ca stat independent, suveran, Republica Moldova", a insistat Dodon.
Potrivit unui sondaj de opinie recent, 21% dintre cetăţenii moldoveni susţin ideea unirii cu România.
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 18:05
Live text Alegeri federale în Germania. Prezenţa la urne, mai mare decât în 2021 / Tensiunile din Europa se resimt în Berlin / Cine sunt candidaţii şi care sunt principalele teme de dezbatere
-
astăzi, 17:48
Antonescu: Mi-ar fi plăcut ca primul invitat european al lui Trump să fie preşedintele României