Prima pagină » Știri externe » Robert Gates crede că sancţiunile pot fi mai eficiente decât diplomaţia în cazul Iranului

Robert Gates crede că sancţiunile pot fi mai eficiente decât diplomaţia în cazul Iranului

Secretarul american al Apărării, Robert Gates, a apreciat duminică, într-o emisiune difuzată de Fox News, că Iranul ar putea fi mai degrabă sensibil la sancţiuni decât la diplomaţie, poziţie care contrazice flagrant încercările administraţiei SUA de reluare a dialogului cu Teheranul, relatează AFP.

„Cred sincer că sancţiunile economice împotriva celor două regimuri (Coreea de Nord şi Iranul – n.red.) au mai multe şanse de succes decât diplomaţia”, a spus el.

„Diplomaţia ar putea (funcţiona) dacă există o presiune economică suficientă împotriva Iranului”, a adăugat Gates, apreciind că „diplomaţia poate deschide o uşă”.

El consideră că Phenianul şi Teheranul merg „mână în mână”, iar sancţiunile economice „le pot aduce la masa” negocierilor.

Săptămâna trecută, secretarul de Stat american, Hillary Clinton, şi-a exprimat speranţa că Statele Unite vor întinde în continuare mâna Iranului, în pofida primirii reci a deschiderii manifestate de preşedintele american, Barack Obama.