Soldaţii ruşi dezafectează un punct de control din vestul Georgiei

Publicat: 10 09. 2008, 14:14
Actualizat: 08 11. 2012, 02:48

Un reporter al televiziunii Reuters a văzut soldaţi care se îndepărtau de obiectivul din satul Pirveli Maisi, de lângă oraşul Hobi, situat la circa 30 de kilometri de graniţa de facto cu regiunea separatistă Abhazia.

"Aceştia îndepărtează blocurile de beton, posturile de lemn şi alte elemente ale punctului de control", a declarat cameramanul.

Trupele ruse au contracarat forţele georgiene într-un conflict scurt luna trecută, după ce Georgia a încercat să preia controlul asupra Osetiei de Sud.

La presiunile Occidentului, Moscova a acceptat luni să îşi retragă soldaţii în decurs de o lună din zonele-tampon pe care le-a înfiinţat de-a lungul graniţelor celor două regiuni separatiste, a căror independenţă a recunoscut-o.

De asemenea, Rusia a promis că se va retrage în decurs de o săptămână din zona portului Poti. Hobi se află la circa 40 de kilometri de Poti.

Moscova a anunţat marţi că intenţionează să desfăşoare 7.600 de militari la baze din regiunile Osetia de Sud şi Abhazia.