„Suntem în curs de a pregăti construirea unui reactor mai puternic decât cel de la Teheran, pentru a produce radio-izotopi, iar acest reactor va fi pus în funcţiune în curând în ţară”, a declarat Salehi, citat de site-ul televiziunii de stat.
Directorul Organizaţiei pentru Energie Atomică nu a făcut precizări privind stadiul de evoluţie în care se află proiectul, capacitatea noului reactor şi locul unde va fi construit.
Iranul dispune în prezent de un reactor de cercetare nucleară de cinci megawaţi, construit înainte de revoluţia islamică la Teheran.
Lansarea de către Iran, în februarie, a producţiei de uraniu îmbogăţit la nivelul de 20 la sută, la nivel oficial în vederea fabricării de combustibil pentru acest reactor, a declanşat o nouă criză în relaţiile cu comunitatea internaţională. Aceasta suspectează Teheranul, în pofida dezminţirilor sale, că încearcă să obţină arma nucleară.
Consiliul de Securitate al ONU a adoptat săptămâna trecută o nouă rezoluţie, însoţită de sancţiuni, prin care solicită Iranului suspendarea procesului de îmbogăţire a uraniului.