- Home
- Externe
- CHIŞINĂU, (24.04.2014, 18:23)
- Luminiţa Bogdan
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
SONDAJ: Cetăţenii din Moldova au opinii împărţite privind aderarea la UE sau Uniunea Vamală
O proporţie de 38 la sută dintre cetăţenii R. Moldova ar opta pentru Uniunea Vamală, în timp ce 35 la sută ar alege Uniunea Europeană, potrivit rezultatelor Barometrului de Opinie Publică, anunţate joi la Chişinău.
Urmărește
581 afișări
SONDAJ: Cetăţenii din Moldova au opinii împărţite privind aderarea la UE sau Uniunea Vamală (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
Fiind puşi în situaţia de a alege fie o opţiune, fie alta, cetăţenii din Republica Moldova s-au divizat în două grupuri aproape egale. Astfel, 38 la sută s-au pronunţat pentru Uniunea Vamală şi 35 la sută pentru Uniunea Europeană (în special populaţia tânără, cu un nivel înalt de studii şi nivel socio-economic ridicat).
În acelaşi timp, în cazul unui referendum privind aderarea R. Moldova la UE, 44 la sută dintre persoanele intervievate ar vota pentru, iar 37 la sută împotrivă. Ponderea persoanelor care sunt împotriva aderării la UE înregistrează o tendinţă de creştere continuă în ultimii patru ani - de la 18 la sută în mai 2010, la 37 la sută în aprilie 2014.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Valdimir Putin s-ar confrunta cu o revoltă a armatei. Comandanții militari ruși refuză să-și trimită subordonații la atacuri
-
Putin se confruntă cu o revoltă a armatei. „Comandanţii refuză să trimită trupe” pentru un asalt pe râul Nipru, spun partizanii ucraineni
-
Şedinţa de plen a Camerei Deputaţilor va fi luni, la ora 9.00. Va fi ales preşedintele Camerei
-
Scandalul taxelor. Trump ameninţă cu preluarea controlului asupra Canalului Panama
În ceea ce priveşte eventuala aderare a R. Moldova la Uniunea Vamală, 45 la sută dintre persoanele intervievate s-au pronunţat pentru, în special minorităţile etnice, o descreştere semnificativă faţă de proporţia de 57 la sută înregistrată în urmă cu doi ani.
Referitor la liberalizarea regimului de vize cu UE, 50 la sută dintre participanţii la sondaj au răspuns că aceasta este importantă, iar alţi 50 la sută au apreciat că nu este deloc importantă sau mai puţin importantă. De asemenea, 49 la sută dintre cei intervievaţi consideră că liberalizarea regimului de vize este rezultatul conjucturii externe, iar 35 la sută au răspuns că este meritul conducerii statului.
În privinţa Acordului de Asociere cu UE, 61 la sută dintre participanţii la sondaj consideră că semnarea documentului este foarte importantă sau importantă pentru R. Moldova. Pe de altă parte, doar 41% dintre persoanele intervievate au spus că semnarea Acordului de Asociere va contribui la îmbunătăţirea condiţiilor de trai, iar alte 48 la sută consideră că va duce la înrăutăţirea situaţiei sau că nu va schimba nimic.
Totodată, sondajul arată o creştere a susţinătorilor aderării R. Moldova la NATO - de la 15 la sută în mai 2012, la 19 la sută în prezent.
De asemenea, integritatea teritorială a R. Moldova este foarte importantă pentru 69 la sută dintre persoanele intervievate, care spun că nu ar fi de acord cu alipirea regiunii separatiste transnistrene la Federaţia Rusă. În plus, 43 la sută spun că este mare riscul extinderii conflictului din Ucraina pe teritoriul R. Moldova. În acelaşi timp, 40 la sută ( în special minorităţile etnice) susţin decizia includerii peninsulei Crimeea în componenţa Rusiei, în timp ce doar 18 la sută ar susţine repetarea aceluiaşi scenariu şi în cazul Transnistriei.
La capitolul încredere în peronalităţile politice din alte ţări, preşedintele rus Vladimir Putin rămâne pe primul loc - cu 62 la sută, dar în descreştere, faţă de 74 la sută în aprilie anul trecut. Liderul rus este urmat de cancelarul german Angela Merkel, cu 44 la sută, şi de preşedintele României, Traian Băsescu, cu 35 la sută, la egalitate cu omologul său american, Barack Obama.
Sondajul "Barometrul de Opinie Publică" a fost realizat de Institutul de Politici Publice de la Chişinău în perioada 28 martie - 13 aprilie, pe un eşantion de 1.115 persoane de pe teritoriul R. Moldova (cu excepţia regiunii transnistrene) şi are o marjă de eroare de minus/plus 3 la sută.
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Citește pe alephnews.ro: Descoperirea care sfidează înțelegerea noastră asupra Universului: Ce este „timpul negativ” în fizică
Citește pe www.zf.ro: S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Citește pe www.zf.ro: Cum poate România să ajungă o forţă în regiune şi să lase în urmă toţi vecinii
Citește și: Republica Moldova, lăudată de New York Times pentru curajul de a-i ţine piept lui Vladimir Putin
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Meta este dat în judecată pentru „traumatizarea pe viață” a moderatorilor Facebook din Kenya. Peste 140 de angajați sunt diagnosticați cu PTSD
S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Cum reuşeşte o companie din România să facă zeci de milioane de euro dintr-o resursă pe care mulţi oameni din ţara noastră o ignoră şi care sunt planurile acesteia pentru viitor
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Nicoleta Luciu, probleme cu greutatea. A ajuns de nerecunoscut. Cum arată acum, la 25 de ani după ce a câștigat Miss România
CANCAN.RO
Care este cea mai sănătoasă sare din comerț, potrivit lui Dragoș Pătraru. Majoritatea bucătarilor din Vest o folosesc
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe