„500 de locuitori ai regiunii au fost chestionaţi în prima zi a votului pentru referendum, la 23 septembrie 2022. Dintre cei care au participat la referendum şi au răspuns la întrebare, 93% au susţinut aderarea regiunii Zaporojie la Federaţia Rusă, în timp ce 7% au susţinut statutul ucrainean al regiunii”, a precizat institutul, citează TASS.
După ce Rusia lansat vineri referendumuri în patru regiuni din estul Ucrainei în scopul anexării teritoriului pe care l-a luat cu forţa, ministrul rus de externe, Serghei Lavrov a ţinut să explice în faţa Adunării Generale a ONU noul statut al provinciilor ocupate.
„În urma acestor referendumuri, Rusia va respecta, desigur, exprimarea voinţei acelor oameni care de mulţi ani suferă de pe urma abuzurilor regimului neo-nazist de la Kiev. Toate legile, doctrinele, conceptele şi strategiile Federaţiei Ruse se aplică pe întreg teritoriul său”, a declarat Lavrov.
Kievul susţine că locuitorii au fost constrânşi să voteze şi nu li s-a permis să părăsească regiunile în timpul votului.