Sondaj Gallup 2017: Barack Obama, Hillary Clinton, cele mai admirate personalităţi de către americani

Fostul preşedinte american Barack Obama şi Hillary Clinton, fosta rivală a lui Donald Trump în scrutinul prezidenţial din 2016, sunt cel mai admirate personalităţi în Statele Unite, potrivit datelor unui sondaj Gallup, relatează site-ul postului France 24.

Urmărește
482 afișări
Imaginea articolului Sondaj Gallup 2017: Barack Obama, Hillary Clinton, cele mai admirate personalităţi de către americani

Sondaj Gallup 2017: Obama, Hillary Clinton, cele mai admirate personalităţi de către americani

Obama este pentru al zecelea an consecutiv desemnat cel mai admirat bărbat, în timp ce Hillary Clinton este pentru al şaisprezecelea an consecutiv cea mai admirată femeie în Statele Unite.

Potrivit datelor sondajului, 16% din respondenţi l-au indicat pe Obama drept bărbatul pe care îl admiră cel mai mult, în scădere cu 22% faţă de anul anterior. Actualul lider de la Casa Albă, Donald Trump, se clasează pe locul doi, cu 14%, în timp ce Papa Francis a fost indicat de 3% din americani.

Hillary Clinton este cea mai admirată femeie, cu 9%, în timp ce fosta Primă Doamnă, Michelle Obama, este pe locul al doilea, cu 7%. Realizatoarea de talk-show-uri Oprah Winfrey a fost indicată de 4% din respondenţi şi se clasează pe locul al treilea.

Gallup a comunicat că sondajul a fost realizat în perioada 4-11 decembrie pe un eşantion de 1.049 de americani adulţi. Marja de eroare este de plus/minus 4%.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici