Prim-ministrul canadian, Justin Trudeau, a declarat că după toate probabilităţile Robert Hall a fost ucis de militanţii ce-l ţineau captiv.
Acesta fusese răpit în luna septembrie 2015 împreună cu alţi trei cetăţeni din Canada, Filipine şi Norvegia de lângă un debarcader din apropierea oraşului Davao.
Gruparea teroristă Abu Sayyaf ceruse o răscumpărare de câteva milioane de dolari. Guvernele statelor Filipine şi Canada se opun răscumpărărilor ostaticilor. Filipine a lansat, în schimb, operaţiuni militare împotriva grupului radical.
Abu Sayyaf este un grup de militanţi islamişti, cunoscut ca fiind violent, ce-şi are originea în insurgenţa separatistă din sudul insulei Filipine. Gruparea are legături cu reţelele teroriste Stat Islamic şi Al-Qaida.