Conform unui sondaj efectuat de Politico.com/Morning Consult, efectuat imediat după difuzarea unei înregistrări audio ce surprinde un limbaj obscen al candidatului republican, 45% dintre alegătorii americani cred că Donald Trump trebuie menţinut în cursa prezidenţială, alţi 39% sperând la retragerea controversatului politician.
În rândul electoratului republican de bază, 74% dintre alegători cred că liderii formaţiunii trebuie să îl susţină în continuare pe magnatul new-yorkez, doar 13% optând pentru retragerea susţinerii.
Conform sondajului, la nivel naţional, Hillary Clinton are un avans de 4% în rândul electoratului general, fiind creditată cu 42%, în timp ce Donald Trump are o susţinere de 38%. Vineri, Hillary Clinton avea un avans de 5%.
Experţii Partidului Republican se temeau de pierderea unei părţi a electoratului de bază în contextul scandalului în care este implicat candidatul la funcţia de preşedinte al SUA, Donald Trump, dat fiind că nu vrea să se retragă deşi a pierdut sprijinul unor membri marcanţi, inclusiv a senatorului John McCain.
Citeşte şi: Donald Trump şi afirmaţiile obscene: După scandal, milioane de femei destăinuie că au fost agresate sexual
Citeşte şi: Experţi: Scandalul lui Donald Trump ar putea genera pierderea unei părţi a electoratului republican
Citeşte şi: Robert de Niro îl înfruntă pe Donald Trump: „Mi-aş dori să-i dau un pumn în faţă” – VIDEO
Citeşte şi: Acuzat de remarci obscene, Trump îşi cere scuze, dar atacă: Bill Clinton a abuzat femei, Hillary a făcut de ruşine propriile victime
Citeşte şi: Donald Trump acuză: Administraţia SUA tolerează imigranţi în ilegalitate pentru a-i lăsa să voteze