Şosele blocate şi şcoli închise în Turcia, din cauza ninsorilor

Valul de frig care s-a abătut asupra Turciei a adus miercuri ninsori abundente şi temperaturi scăzute care au perturbat traficul rutier şi aerian din mai multe zone ale ţării, relatează AFP.

Urmărește
3 afișări

Ninsoarea continuă pentru a doua zi consecutiv în capitala Ankara, unde traficul rutier era paralizat în pofida eforturilor municipalităţii, depăşite de situaţie. Şcolile au fost închise în oraş din cauza zăpezii, care depăşeşte 50 de centimentri în zonele centrale.

Legăturile rutiere şi feroviare între Ankara şi mai multe oraşe au fost blocate.

Mai multe zboruri din capitală au fost anulate, potrivit posturilor de televiziune.

La Istanbul, ninsorile au perturbat circulaţia pe unele artere de la periferia din partea asiatică a metropolei turce, populată de peste 12 milioane de locuitori, dar principalele rute erau deschise.

Circa 3.000 de angajaţi municipali au lucrat 24 de ore din 24 pentru a deszăpezi străzile, a precizat o sursă municipală.

Autorităţile aeroportuare depuneau eforturi pentru a împiedica ninsoarea să perturbe traficul aerian la Istanbul.

Serviciile de meteorologie anunţă încetarea ninsorilor, vineri, la Ankara şi Istanbul.

Sute de locuinţe sunt izolate din cauza zăpezii în centrul şi nordul Turciei.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici