Soţia liderului Al-Qaida în Irak, ucis în 2010, a fost condamnată la închisoare pe viaţă
Soţia liderului Al-Qaida în Irak, Abu Omar al-Bagdadi, ucis în aprilie 2010, a fost condamnată la închisoare pe viaţă de un tribunal din Bagdad, a anunţat miercuri un purtător de cuvânt al Consiliului Superior al Justiţiei, Abdel Sattar al-Berikdar, citat de AFP.
"Pe baza probelor şi mărturisirilor cu privire la apartenenţa sa la statul islamic Irak (filială Al-Qaida), Curtea Penală Centrală din Karkh a condamnat-o la închisoare pe viaţă pe W.J., soţia lui Abu Omar al-Bagdadi, conform articolelor 4-1 şi 4-2 din legea privind lupta împotriva terorismului din 2005", a anunţat acesta, într-un comunicat.
De origine irakiană, ea a fost arestată, la 19 aprilie 2010, într-o operaţiune comună a forţelor irakiene şi americane, în care a fost ucis atât soţul său, cât şi liderul militar al filialei Al-Qaida, egipteanul Abu Ayyub al-Masri. Ea se afla într-o casă, în apropiere de Lacul Tharthar, într-o regiune deşertică situată între provinciile sunnite Salahedin şi Anbar.
"Ea a mărturisit că a participat, împreună cu soţul său, la diferite operaţiuni teroriste, care au avut loc în mai multe localităţi din ţară şi că a fost desemnată să păstreze banii şi vestele cu explozivi care erau utilizate de organizaţia teroristă pentru destabilizarea ţării", a adăugat Abdel Sattar al-Berikdar
Condamnata poate face apel. Condamnarea pe viaţă corespunde unei pedepse de 20-25 de ani de închisoare.
Abu Omar al-Bagdadi era "emir", iar Abu Ayyub al-Masri era "ministrul de război" al statului islamic Irak, constituit în octombrie 2006, utilizat pe post de "umbrelă" de mai multe organizaţii afiliate la Al-Qaida.


Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ŞTIRILE ZILEI
-
ieri, 22:50
LIVE UPDATE Exit-POLL alegeri federale în Germania. Victorie pentru alianţa CDU/CSU / Cine sunt pierzătorii şi câştigătorii în urma scrutinului / Reacţiile liderilor germani / Lidera AfD: „Cancelarul interimar Merz nu va rezista patru ani fără noi”
-
ieri, 22:35
Cancelarul Scholz spune că nu va reprezenta SPD în negocierile pentru formarea guvernului