Corpul neînsufleţit al soţiei ministrului a fost găsit la domiciliul său din Boulogne-Billancourt, la periferia Parisului. Potrivit unei surse apropiate dosarului, mama lui Astrid Herrenschmidt este cea care a găsit cadavrul.
Astrid Herrenschmidt, care provenea dintr-o mare familie de industriaşi, s-a căsătorit cu Luc Chatel în 1991. Cuplul are patru copii.
Maniera în care soţia lui Chatel şi-a pus capăt zilelor rămâne „nedeterminată”, a precizat sursa apropiată dosarului, în timp ce surse din poliţie au evocat o sinucidere prin spânzurare. Examinarea medico-legală a corpului femeii este prevăzută pentru luni.
Născut în Statele Unite şi în vârstă de 47 de ani, Luc Chatel este ministru al Educaţiei din 2010.