Soţia şi fiica lui Muammar Kadhafi se aflau la Viena la începutul revoltei din Libia

Publicat: 25 02. 2011, 08:49
Actualizat: 06 11. 2012, 13:40

Mai mulţi membri ai familiei liderului libian Muammar Kadhafi, între care soţia sa, Safiya, şi fiica sa Aisha, se aflau la Viena la începutul revoltei din Libia, potrivit unor informaţii din presă, care nu au fost dezminţite explicit joi de Ministerul de Interne, relatează AFP.

„Nu facem comentarii asupra sejururilor private”, a declarat un purtător de cuvânt al Ministerului de Interne, Rudolf Golia, întrebat despre dezvăluirile cotidianului Österreich.

Ziarul, care citează un fost angajat la ambasada libiană din Viena, a evocat o vizită, săptămâna trecută, a mai multor membri ai familiei lui Kadhafi, însoţiţi de numeroase gărzi de corp.

Revolta populară din Libia, pe care colonelul Kadhafi încearcă să o reprime sângeros, a început chiar în acea perioadă, la 15 februarie.

Grupul a sosit cu un avion privat în Austria şi a stat o săptămână într-un palat din centrul Vienei, efectuând numeroase cumpărături la un magazin de lux, potrivit Österreich.

Golia a precizat doar că membri ai familiei Kadhafi merg regulat la Viena, unde unul dintre fiii liderului libian, Seif al-Islam Kadhafi, a studiat.