Soţii musulmani pot să-şi pălmuiască soţiile dacă acestea cheltuiesc mult - VIDEO
Un judecător din Arabia Saudită a afirmat, în cadrul unui seminar pe teme de violenţă domestică susţinut recent, că soţii musulmani pot să-şi pălmuiască soţiile dacă acestea cheltuiesc prea mulţi bani, informează CNN News.

Soţii musulmani pot să-şi pălmuiască soţiile dacă acestea cheltuiesc mult - VIDEO
Potrivit judecătorului Hamad Al-Razine, "dacă un bărbat îi dă soţiei sale 320 de dolari şi ea îşi cumpără o abaya (acoperământul negru de pe capul femeilor din Arabia Saudită, n.r.) dintr-un magazin de firmă la un preţ de 240 de dolari, iar soţul o pălmuieşte ca reacţie la fapta ei, ea îşi merită pedeapsa".
Femeile care au participat la seminar au protestat zgomotos la afirmaţia judecătorului, care s-a apărat spunând că încerca să explice de ce a crescut numărul violenţelor domestice în ultimii ani în Arabia Saudită. El a adăugat că femeile nu sunt văzute nicidecum drept vinovate pentru aceste incidente, deşi responsabilitatea aparţine ambilor soţi.
Al-Razine a mai spus că insultele împotriva soţilor şi comportamentul indecent al femeilor sunt şi ele cauze ale violenţei domestice.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Donald Trump reacţionează la exit-poll-ul alegerilor din Germania: Este o zi mare pentru Germania
-
Alegeri în Germania. Care este categoria de vârstă care a votat mai mult cu extrema dreaptă şi extrema stângă
-
Comandant ucrainean: Rusia nu reuşeşte să-şi atingă obiectivul de a cuceri Ucraina
Agresiunile asupra femeilor au devenit un subiect discutat îndelung în ultimii ani, astfel că au apărut şi grupuri pentru protecţia şi informarea acestora.
"Aşa văd bărbaţii din Arabia Saudită femeile. Nu învaţă asta dintr-o carte sau de la un prieten. Au fost învăţaţi de mici să privească femeile astfel, ca pe ceva inferior unui om. Nu mă surprinde că un judecător sau un om al religiei spune asta - au fost crescuţi în aceeaşi cultură, o cultură ce le spune că e bine să ridici mâna asupra unei femei, că funcţionează", a spus activista musulmană pentru drepturile femeilor Wajeha Al-Huwaider, într-un interviu telefonic privind afirmaţia lui Al-Razine.


Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 06:49
Contractele futures pe acţiunile germane şi euro au crescut ca urmare a victoriei lui Merz
-
ieri, 23:04
Live text Războiul din Ucraina, ziua 1096. Zelenski anunţă că este dispus să renunţe la preşedinţia Ucrainei. În ce condiţii ar face asta / Rusia a lansat cel mai mare atac cu drone de la începutul invaziei pe scară largă