Spania propune impozit de 100% pentru locuinţele cumpărate de cetăţenii din afara Uniunii Europene
Premierul spaniol Pedro Sánchez a anunţat o măsură fără precedent pentru a face faţă crizei locuinţelor: impozit de până la 100% pentru proprietăţile cumpărate de rezidenţii din afara Uniunii Europene, inclusiv cei din Marea Britanie.
Spania propune impozit de 100% pentru locuinţele cumpărate de cetăţenii din afara Uniunii Europene
Anunţul a fost făcut în cadrul unui forum economic de la Madrid, unde şeful guvernului spaniol a prezentat situaţia actuală a pieţei imobiliare.
Potrivit datelor prezentate de premier, în 2023, cetăţenii din afara UE au cumpărat 27.000 de proprietăţi în Spania, nu pentru a locui în ele, ci pentru a obţine profit.
„Occidentul se confruntă cu o provocare decisivă: să nu devină o societate împărţită în două clase - proprietarii bogaţi şi chiriaşii săraci", a declarat Sánchez, explicând motivaţia din spatele acestei decizii radicale.
ULTIMELE ȘTIRI
-
În 2024, România a cheltuit doar 2% din PIB pe Apărare. Majoritatea banilor au fost cheltuiți pe achiziții militare, soldele militarilor și pensii
-
AUR cere sesiune extraordinară a Parlamentului pentru a începe suspendarea lui Klaus Iohannis
-
Anchetă a poliţiei după ce AfD a împărţit pliante în forma unor bilete de avion pentru deportare
-
Preşedintele Xi laudă relaţiile economice dintre China şi UE înainte de revenirea lui Trump
Măsura face parte dintr-un pachet mai amplu de 12 iniţiative menite să îmbunătăţească accesibilitatea locuinţelor. Printre acestea se numără scutiri de taxe pentru proprietarii care oferă chirii accesibile, transferul a peste 3.000 de locuinţe către un nou organism public de locuinţe sau reglementări mai stricte şi taxe mai mari pentru apartamentele turistice.
Referitor la apartamentele închiriate în regim turistic, premierul a subliniat: „Nu este corect ca cei care au trei, patru sau cinci apartamente închiriate pe termen scurt să plătească mai puţine taxe decât hotelurile".
Deşi anunţul a fost făcut, guvernul spaniol nu a oferit detalii despre modul exact în care va funcţiona noul impozit şi nici despre calendarul prezentării sale în parlament, unde Sánchez s-a confruntat adesea cu dificultăţi în obţinerea voturilor necesare pentru adoptarea legislaţiei. Executivul a precizat doar că propunerea va fi finalizată „după un studiu atent", relatează BBC.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
GANDUL.RO