Din cauza grevelor mecanicilor de locomotivă din cadrul companiei publice (CP), niciun tren nu va circula, cu excepţia celor internaţionale, în intervalul orar 5.00 – 9.00 (7.00 – 11.00, ora României), anunţă un purtător de cuvânt al CP.
Şi angajaţii liniilor de feribot vor organiza o grevă de opt ore. Serviciile transporturilor publice vor intra, de asemenea, în grevă, joi fiind programată o grevă la metroul din Lisabona.
Vineri, muncitorii companiei feroviare şi companiilor de întreţinere a căilor ferate au anunţat o zi de proteste, iar şoferii de autobuze din Lisabona protestează pentru că sunt forţaţi să facă ore suplimentare.
În cadrul măsurilor de austeritate, Guvernul de la Lisabona a redus în ianuarie, cu cinci la sută, salariile angajaţilor din sectorul public.