Spioni ruşi aflaţi în misiune, arestaţi în Ucraina
Serviciile de securitate ucrainene (SBU) au anunţat marţi arestarea a cinci spioni ruşi care se aflau în sudul Ucrainei într-o operaţiune pentru aflarea unor secrete de stat.

Sediul FSB din Moscova (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
"Pe 27 ianuarie, SBU a contribuit la eşuarea unei operaţiuni a agenţilor FSB în regiunea Odessa", a declarat şeful SBU, Valentin Nalivaicenko.
"Cei cinci agenţi care încercau să obţină ilegal, prin şantaj şi ameninţări, secrete de stat, au fost prinşi în flagrant delict", precizează Nalivaicenko.
O anchetă pentru spionaj a fost deschisă împotriva organizatorului acestei operaţiuni, un colonel FSB care se află în detenţie, a precizat Nalivaicenko. Cei patru colegi ai acestuia au fost expulzaţi şi vor avea interdicţie de intrare în Ucraina.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Friedrich Merz, următorul cancelar al Germaniei, a promis să „obţină independenţa” faţă de SUA
-
FOCUS: Ultima noapte de pace. Întâia noapte de război: Transformarea lui Zelenski în ultimii trei ani
-
Trei ani de război în Ucraina. Liderii UE merg la Kiev / Rusia nu e de acord cu planul SUA de încetare a focului
În cursul incidentului, au fost confiscate materiale de spionaj, în special o cameră video ascunsă într-un stilou şi un mini-card de memorie.
Spionii Serviciului Federal de Securitate din Rusia (FSB) au fost sprijiniţi în operaţiunea de spionaj de un membru al Grupului Operaţional al Forţelor Ruseşti din Transnistria şi de trei ofiţeri FSB, relatează Ukrinform, în pagina electronică.


Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


