La Hamburg, unde au protestat 4.000 de manifestanţi de extremă stângă, în faţa a 2.500 de reprezentanţi ai forţelor de ordine, au avut loc câteva incidente, a anunţat poliţia, care numără zece răniţi uşor în rândurile sale.
„Un vehicul şi mai multe coşuri de gunoi au fost incendiate. Manifestanţii au aruncat cu pietre şi recipiente pline cu vopsea în poliţişti, care au folosit tunuri cu apă”, a precizat un purtător de cuvânt al poliţiei din Hamburg (nord).
În capitala germană, unde aproximativ 3.000 de reprezentanţi ai forţelor de ordine au fost mobilizaţi în cursul nopţii de sâmbătă spre duminică şi un număr dublu va fi mobilizat în noaptea de duminică spre luni, seara a început cu calm, potrivit poliţiei berlineze, care a rămas însă pe poziţii.
Aceste două oraşe, care sunt în mod tradiţional teatrul confruntărilor dintre contestatarii de extremă stângă şi poliţie, beneficiază de un număr suplimentar de efective de poliţie faţă de alte regiuni.
„Cred că vom vedea din nou confruntări”, a declarat vineri responsabilul berlinez al sindicatului poliţiştilor (DPolG), Bodo Pfalzgraf, pentru postul de radio rbb.
Anul trecut, opt poliţişti şi un pompier au fost răniţi la Berlin în cursul unor confruntări deosebit de violente în cartierul Kreuzberg, unde manifestanţii au incendiat maşini şi coşuri de gunoi. La Hamburg, cinci poliţişti şi un pompier au fost victimele confruntărilor.
Sindicatele geramane manifestează în mod tradiţionalt paşnic de 1 Mai, dar sărbătoarea muncii este şi o ocazie, de aproape 20 de ani, pentru confruntări în timpul nopţii, între militanţii de extremă stânga şi cei de extremă dreapta sau între aceştia şi poliţie.