Agenția de apărare civilă din teritoriul condus de Hamas a declarat că forțele aeriene israeliene au vizat o clădire a spitalului Al-Ahli din orașul Gaza, cunoscut și ca spitalul Baptist sau Ahli Arab, după miezul nopții. Nu au fost raportate victime în urma atacului, iar armata israeliană a declarat pentru AFP că analizează incidentul.
Atacul aerian a avut loc „la câteva minute după avertismentul armatei [israeliene] de a evacua din această clădire pacienții, răniții și însoțitorii lor”, a afirmat agenția într-o declarație.
„Bombardamentul a dus la distrugerea secției de chirurgie și a stației de generare a oxigenului pentru secțiile de terapie intensivă”, a adăugat aceasta.
Spitalele, protejate în temeiul dreptului internațional umanitar, au fost vizate în mod repetat de loviturile israeliene în Fâșia Gaza de la începutul războiului dintre Israel și gruparea militantă palestiniană Hamas.
Sâmbătă, Israelul a anunțat că a finalizat construcția unui nou coridor de securitate care separă orașul Rafah de restul Fâșiei Gaza. Armata israeliană a declarat că va extinde în curând operațiunile în cea mai mare parte a teritoriului de coastă.