"Marşul paşnic" al celor 2.000-3.000 de persoane era iniţial organizat de comitete de cetăţeni din oraşul L’Aquila, dar mai multe mişcări împotriva globalizării au cerut să se alăture pentru a organiza un miting de proporţii.
Încadrată de un dispozitiv considerabil de efective de securitate, manifestaţia a început la ora locală 13.30 (14.30, ora României), în momentul conferinţei de presă finale a summitului de trei zile.
Plecaţi din oraşul Paganica, din apropiere de L’Aquila, unde a fost instalată o tabără de corturi pentru refugiaţi, mulţimea se va deplasa spre una dintre intrările în oraş, nu departe de "zona roşie" stabilită de autorităţi în jurul clădirii unde este găzduit summitul G8.
"Le-am recomandat manifestanţilor să se comporte civilizat. Reuşita manifestaţiei va depinde de liniştea cu care oamenii vor defila", a declarat vineri Stefano Frezza, din cadrul mişcării cetăţenilor "Frezza Epicentro Solidale" pentru cotidianul local Il Centro.
În 2001, când a avut loc precedentul summit G8 organizat în Italia, la Genova, ciocnirile violente între forţele de ordine şi manifestanţi s-au soldat cu moartea unui protestatar, Carlo Giuliani, în vârstă de 23 de ani, ucis de un carabinier.