Stânga franceză câştigă alegerile locale, extrema dreaptă îşi confirmă prezenţa în întreaga ţară

Stânga s-a impus în mod clar, duminică, în cel de-al doilea tur al alegerilor locale din Franţa, marcate de un nou eşec al dreptei, aflată la putere, şi de confirmarea instalării extremei drepte în peisajul politic, cu un an înainte de alegerile prezidenţiale, comentează AFP.

Urmărește
5 afișări

Partidul Socialist (PS) a obţinut 35,74 la sută din voturile exprimate în al doilea tur al alegerilor cantoanle (alegeri la nivelul departamentelor), situându-se înaintea UMP, al preşedintelui Nicolas Sarkozy, care a obţinut 20,32 la sută, în timp ce Frontul Naţional (FN, de extremă dreapta), prezent într-un sfert dintre cantoanele în care s-au organizat alegeri, a obţinut 11,63 la sută, potrivit estimărilor Ministerului de Interne asupra unui procent de aproape 90 la sută dintre alegătorii înscrişi.

Ca şi duminica trecută, scrutinul a fost marcat de o rată de absenteism record pentru acest tip de alegeri, mai mare de 55 la sută, potrivit aceloraşi rezultate parţiale.

"Francezii au deschis calea schimbării, iar noi îi vom urma rapid", a promis liderul Partidului Socialist, Martine Aubry, anunţând că PS va prezenta, la 5 aprilie, proiectul său politic, în special în vederea alegerilor prezidenţiale din 2012.

Frontul Naţional şi-a confirmat prezenţa în întreaga ţară, chiar dacă a obţinut doar două mandate, în sud-est.

"Va trebui să contaţi pe FN în primele rânduri la viitoarele alegeri, prezidenţiale şi legislative. Reaşezarea vieţii politice din Franţa este în curs", şi-a exprimat satisfacţia liderul FN, Marine Le Pen, care apreciază că a reuşit să câştige pariul său de a transforma votul de protest dat extremei drepte în "vot de adeziune".

Un sondaj publicat duminică a confirmat, de altfel, anchetele precedente, potrivit cărora Marine Le Pen s-ar califica în al doilea tur al alegerilor prezidenţiale din Franţa, eliminându-l pe preşedintele în exerciţiu, Nicolas Sarkozy.

Marine Le Pen, care profită de exasperarea francezilor în faţa crizei economice şi sociale, a reuşit să facă din islam şi din locul musulmanilor în societate una dintre principalele mize ale dezbaterii politice la nivel naţional.

Mai puţin provocatoare decât tatăl ei, Jean-Marie Le Pen, de la care a preluat conducerea partidului la 16 ianuarie, ea înscrie discursul partidului său în mişcarea partidelor populiste şi de extremă dreapta europene, mai ales din Elveţia şi Olanda.

Reuşita sa, duminica trecută, când a obţinut 15 la sută din voturi, a pus în dificultate UMP, în care părerile erau împărţite cu privire la atitudinea de adoptat. În contextul în care FN candida contra PS în aproximativ 200 de circumscripţii, consemnul "nici Frontul Naţional, nici frontul republican" împreună cu stânga, elaborat de Nicoals Sarkozy şi conducerea UMP, a provocat tulburări şi o ruptură cu centriştii, susţinători ai unui vot în favoarea stângii, pentru a stopa extrema dreaptă.

Victimă a lipsei de popularitate a lui Nicolas Sarkozy, dreapta a rămas discretă în seara acestei derute, care survine după înfrângerea în alegerile europene din 2009 şi în cele regionale, din 2010. Preşedintele UMP, Jean-Francois Cope, a mărturisit că majoritatea este "un pic dezamăgită", dar a apreciat că PS este "foarte departe" de rezultatele pe care conta.

Stânga, care, înainte de scrutin, deţinea majoritatea în 58 de departamente, faţă de cele 42 ale dreptei, a obţinut mai multe departamente, şi anume Jura (est), Pirineii Atlantici (sud-vest), dar şi Reunion şi Mayotte, două insule din Oceanul Indian.

Socialiştii urmează să se lanseze în cursa pentru alegerile primare, în vederea desemnării candidatului lor la alegerile prezidenţiale din 2012. Cel mai bine plasat în sondaje, în prezent, este directorul Fondului Monetar Internaţional (FMI), Dominique Strauss-Kahn, iar succesul net înregistrat de PS în alegerile cantonale consolidează poziţia lui Martine Aubry în rolul de lider al opoziţiei.

Menţinerea la putere a stângii, în departamentul Correze (sud-vest), lansează, de asemenea, numărătoarea inversă pentru anunţarea candidaturii fostului secretar general al PS, Francois Hollande.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici