Prima pagină » Știri externe » Stare de catastrofă naturală în Guatemala, după erupţia vulcanului Pacaya

Stare de catastrofă naturală în Guatemala, după erupţia vulcanului Pacaya

Starea de catastrofă naturală a fost instituită în două departamente din Guatemala, de către preşedintele Alvaro Colom, din cauza activităţii care creşte în intensitate a vulcanului Pacaya (sud), un nor de cenuşă vulcanică atingând oraşul Guatemala, capitala ţării.
Stare de catastrofă naturală în Guatemala, după erupţia vulcanului Pacaya
28 mai 2010, 12:13, Știri externe

Autoritatea civilă aeronautică a ţării a anunţat joi suspendarea zborurilor pe aeroportul din capitală.

„Toate zborurile sunt suspendate, din cauza cantităţii de cenuşă căzută pe pistă. Aceasta trebuie curăţată, deoarece un avion ar putea provoca un accident, în momentul când trece peste ea”, a declarat un purtător de cuvânt al acestei autorităţi, Monica Monge.

Erupţia vulcanului Pacaya, înalt de 2.552 de metri, a început să se intensifice miercuri, când în atmosferă au fost proiectate lavă, fum şi cenuşă, şi a continuat să se accentueze joi.

Pe teritoriul Guatemalei există 288 de vulcani, din care opt sunt activi.