Într-un comunicat, Abdellatif al-Zayani a justificat această decizie prin „persistenţa regimului sirian în masacrarea poporului său, alegerea opţiunii militare şi refuzul tuturor iniţiativelor destinate găsirii unei soluţii la această criză”.
Zayani a solicitat comunităţii internaţionale „să acţioneze de urgenţă şi cu fermitate pentru a pune capăt crimelor şi masacrului din Siria precum şi încălcărilor flagrante ale demnităţii şi drepturilor legitime ale sirienilor”.
Înainte de această decizie colectivă, două state membre CCG, Arabia Saudită şi Bahrain anunţaseră închiderea ambasadelor la Damasc.
Arabia Saudită a luat această decizie încă de miercuri şi a anunţat repatrierea diplomaţilor săi din Siria. Aceasta a fost urmată joi de Bahrain.
Arabia Saudită, o putere a lumii arabe, este foarte critică la adresa regimului sirian. Din august, aceasta şi-a retras ambasadorul de la Damasc şi a expulzat ambasadorul Siriei. Cei cinci parteneri din CCG au procedat la fel pentru a denunţa „masacrul colectiv” comis de regim.
Alături de Arabia Saudită şi Bahrain, CCG include Emiratele arabe unite, Oman, Qatar şi Kuweit.