Statele din Schengen vor putea reintroduce mai uşor controalele la frontierele naţionale
Liderii europeni au adoptat vineri o reformă care le oferă statelor membre ale Uniunii Europene (UE) un spaţiu mai mare de manevră pentru a reintroduce controalele la frontierele naţionale, în cadrul spaţiului Schengen, atunci când un stat membru este considerat deficitar.

Statele din Schengen vor putea reintroduce mai uşor controalele la frontierele naţionale (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
Această modificare, aprobată în cadrul summit-ului de la Bruxelles, a fost propusă de Comisia Europeană (CE). Reforma are loc în contextul controverselor suscitate în Europa de sosirea de imigranţi din Tunisia şi Libia, care a antrenat tensiuni între Franţa şi Italia.
"Acest lucru nu pune în discuţie principiul libertăţii de circulaţie" a cetăţenilor în cadrul spaţiului Schengen, "el permite ca această libertate de circulaţie să fie controlată", a declarat preşedintele francez, Nicolas Sarkozy, pentru presă.
În cazul în care nu s-ar fi făcut nimic, "abia atunci ar fi existat un risc ca (spaţiul) Schengen să dispară", a apreciat el.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Donald Trump reacţionează la exit-poll-ul alegerilor din Germania: Este o zi mare pentru Germania
-
Alegeri în Germania. Care este categoria de vârstă care a votat mai mult cu extrema dreaptă şi extrema stângă
-
Comandant ucrainean: Rusia nu reuşeşte să-şi atingă obiectivul de a cuceri Ucraina
În termenii compromisului adoptat, Comisia Eeuropeană va fi însărcinată să analizeze situaţia, de la caz la caz, pentru a stabili dacă se întrunesc "circumstanţe excepţionale", pentru a permite unei ţări, care doreşte acest lucru, să invoce o "clauză de salvgardare" care să permită reintroducerea temporară a controalelor la frontierele sale.
Totodată, până la urmă, "aceasta este o hotărâre naţională, există o examinare a Comisiei, pentru a vedea dacă un stat este deficitar în privinţa supravegherii frontierelor Uniunii", dar "hotărârea de reintroducere a controalelor la frontiere este naţională", a insistat Sarkozy.
Controalele la frontierele naţionale vor putea, de asemenea, să fie reintroduse, atunci când o parte a frontierei externe a Uniunii Europene este supusă unei presiuni migratorii extraordinare.
Cele două cazuri date ca exemplu au fost reclamate de Franţa. Ele sunt direct inspirate de deficitul înregistrat de Grecia în controlul unei părţi a frontierei sale cu Turcia, dar şi de hotărârea autorităţilor italiene de regularizare a statutului celor aproximativ 25.000 de imigranţi tunisieni sosiţi pe teritoriul său, în urma revoluţiei din această ţară, cu voinţa afişată de a merge în Franţa.
În prezent, reintroducerea controalelor la frontierele interne ale spaţiului Schengen este, deja, posibilă, dar doar în caz de "ameninţare gravă la adresa ordinii publice sau securităţii interne".
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ŞTIRILE ZILEI
-
ieri, 22:50
LIVE UPDATE Exit-POLL alegeri federale în Germania. Victorie pentru alianţa CDU/CSU / Cine sunt pierzătorii şi câştigătorii în urma scrutinului / Reacţiile liderilor germani / Lidera AfD: „Cancelarul interimar Merz nu va rezista patru ani fără noi”
-
ieri, 22:35
Cancelarul Scholz spune că nu va reprezenta SPD în negocierile pentru formarea guvernului