„Închiderea spaţiului aerian în UE justifică adoptarea unor măsuri de introducere, temporar, a unei flexibilităţi în privinţa aplicării reglementărilor şi politicilor actuale, pentru a reduce presiunea asupra companiilor de transport aerian şi pentru a ajuta cu probleme imediate de cash flow”, se arată într-un comunicat al CE.
Vicepreşedintele Comisiei Europene Siim Kallas, comisar pentru Transporturi, a prezentat marţi evaluarea preliminară a consecinţelor economice suportate de industria transporturilor aeriene ca urmare a situaţiei de criză de săptămâna trecută, se spune în comunicat.
Kallas a propus o serie de posibile măsuri, pe termen scurt sau structurale, pentru a ajuta sectorul transporturilor aeriene să depăşească momentul. Propunerile sunt susţinute şi de vicepreşedintele CE Joaquin Almunia, totodată comisar european pentru competiţie, şi de comisarul pentru economie, Olli Rehn.
„UE a fost lovită de o criză fără precedent, cu închiderea spaţiului aerian din cauza erupţiei vulcanice, situaţie care a provocat anularea a peste 100.000 de zboruri şi care a împiedicat mai mult de zece milioane de pasageri să călătorească (…) Acum, odată ce revenim la normal, ne putem concentra pe măsuri de sprijinire a industriei de profil. Este vorba de măsuri practice de sprijin, pentru ca sectorul transporturilor aeriene să poată depăşi criza. Comisia propune totodată schimbări structurale, pentru a ne asigura că nu ne vom mai regăsi în această situaţie„, a afirmat Kallas în comunicat.