Statele UE ar putea fi sancţionate cu 250.000 euro pentru fiecare imigrant refuzat – surse
Sancţiunile financiare impuse ţărilor membre fac parte din planul Comisiei Europene care urmează să fie publicat miercuri privind gestionarea crizei migraţiei.
Planul este o iniţiativă a CE ca statele Uniunii Europene să împărtăşească responsabilităţile de gestionare a acestei crize, prin primirea de imigranţi pe teritoriile lor.
În caz contrar, vor fi obligate să plătească anumite sancţiuni.
Potrivit unui document văzut de Associated Press sancţiunile – numite „contribuţii sociale” – ar putea ajunge la valoarea de 250.000 de euro pentru fiecare solicitant de azil pe care o ţară UE refuză să-l primească pe teritoriul său.
Dar planul are nevoie de aprobare din partea statelor membre şi a Parlamentului European.