Statele Unite anunţă noi sancţiuni împotriva Rusiei

Publicat: 15 12. 2022, 20:38
Actualizat: 15 12. 2022, 20:40
Noile măsuri restrictive au fost decise de către Departamentul de Stat şi Departamentul Trezoreriei.
 
Oligarhul sancţionat este Vladimir Potanin. De asemenea, a fost sancţionată compania acestuia specializată în servicii bancare. „Potanin este unul dintre cei mai bogaţi oligarhi şi un apropiat al preşedintelui Putin”, a declarat secretarul de Stat american, Antony Blinken.
 
Secretarul de Stat a precizat că au fost sancţionaţi 29 de guvernatori şi alţi oficiali regionali, precum şi rude ale acestora.
 
„Guvernatorii se ocupă de mobilizarea rezerviştilor militari”, a subliniat Blinken.
 
Statele Unite, Uniunea Europeană şi Grupul G7 au aplicat sancţiuni masive împotriva Rusiei din cauza invaziei militare în Ucraina.