Vineri dimineaţă, zeci de maşini de poliţie şi-au ocupat poziţiile în zona Olaya, din nordul Riyadului, şi cel puţin un baraj a fost înfiinţat pentru a controla identitatea pasagerilor din vehicule, pe artera principală a acestui district.
Statele Unite, principalul aliat al Arabiei Saudite – cel mai mare exportator de petrol din lume -, şi-au reluat din nou, joi, apelul la respectarea libertăţii de exprimare în regat, în condiţiile în care lumea arabă este afectată de la începutul anului de un val de proteste.
Mai mulţi militanţi au lansat pe reţelele sociale Facebook şi Twitter apeluri la organizarea unei manifestaţii într-un cartier din nordul capitalei saudite, după rugăciunea de vineri. Aceste apeluri vizează şi alte oraşe, cum ar fi Jeddah în vest şi Damman în est.
Joi seară, poliţia a intervenit pentru a dispersa o manifestaţie de câteva sute de persoane care solicitau eliberarea prizonierilor şiiţi la Al-Qatif, în estul ţării, regiune unde se află o comunitate şiită puternică, dar şi principalele instalaţii petroliere ale ţării.
Potrivit unor martori oculari, trei manifestanţi au fost răniţi de tiruri. Dar potrivit unui oficial saudit, un manifestant a tras în direcţia poliţiei, care a ripostat. „Bărbatul a fost rănit şi arestat”, a declarat acest oficial, care a solicitat anonimatul.