Departamentul de Stat american a introdus numele lui Christodoulos Xiros şi Nikolaos Maziotis, lideri ai grupului marxist 17 Noiembrie, pe lista teroriştilor, ca protest faţă de o lege adoptată luni de Parlamentul Greciei, informează Reuters.
„Ca rezultat al deciziei de astăzi, toate proprietăţile pe care Xiros şi Maziotis le au sub jurisdicţie americană sunt blocate”, a precizat Departamentul de Stat.
Statele Unite şi Turcia au exprimat preocupare faţă de o iniţiativă legislativă a Guvernului de extremă-stânga al Greciei care facilitează eliberarea lui Christodoulos Xiros şi Nikolaos Maziotis.
Parlamentul Greciei a adoptat o lege în virtutea căreia deţinuţii cu dizabilităţi puternice pot fi transferaţi în arest la domiciliu.
Potrivit presei elene, situaţia va fi discutată la Washington de ministrul grec de Externe, Nikos Kotzias, şi de secretarul de Stat american, John Kerry.
Organizaţia Revoluţionară 17 Noiembrie a fost un grup marxist de gherilă urbană format în anul 1975 şi anihilat în 2002. Organizaţia este considerată responsabilă de moartea a 23 de oameni în urma a 103 atentate comise împotriva unor ţinte americane, britanice şi elene.