Statele Unite compară regimul preşedintelui Bashar al-Assad cu o familie mafiotă
„Sub regimul lui Assad, puterea politică în Siria nu aparţine nici Parlamentul, nici cabinetului ministerial, este concentrată în mâinile unui fel de familie mafiotă”, a declarat purtătorul de cuvânt al Departamentul de Stat, Victoria Nuland.
Ea nu a precizat dacă s-a referit la faptul că Bashar al-Assad l-a urmat la putere pe tatăl său, Hafez, în anul 2000, sau la faptul că fratele preşedintelui sirian, Maher al-Assad, a fost acuzat de opozanţi ca fiind principalul artizan al represiunii.
Dacă regimul lui Bashar al-Assad „seamănă cu o familie mafiotă, cine este liderul?”, a întrebat un jurnalist. „Credeţi că Bashar al-Assad este suficient de malign pentru a fi lider?”.
„Eu nu disec interiorul acestei familii”, a declarat purtătorul de cuvânt. „Singurul lucru care se poate spune este că Assad, este preşedintele ţării şi, prin urmare, este pe deplin responsabil” de violenţele care au loc şi care s-au soldat cu aproximativ 8.500 de decese, conform Observatorului Sirian pentru Drepturilor Omului.
„De aceea, singurul lucru logic este ca această familie să cedeaze puterea”, a adăugat ea.
Cei „care sprijină regimul, care ascultă încă ordinele de a ucide oameni nevinovaţi, trebuie să se gândească de două ori la ceea ce fac, la sângele de pe mâinile lor, şi ar trebui să facă o altă alegere”, a adăugat Nuland.