- Home
- Externe
- (23.08.2022, 16:26)
- Iulian Moşneagu
Statele Unite îi îndeamnă pe cetăţenii americani să părăsească Ucraina „acum” / Rusia pregăteşte noi atacuri
Statele Unite şi-au îndemnat, marţi, cetăţenii să părăsească Ucraina, afirmând că, în opinia lor, Rusia se pregăteşte să atace infrastructura civilă şi guvernamentală în următoarele zile, în contextul în care războiul atinge pragul de şase luni.

Avertismentul a fost lansat după ce guvernul ucrainean a interzis miercuri sărbătorirea în capitala Kiev a aniversării independenţei faţă de regimul sovietic, din cauza temerilor de atac, relatează Reuters.
"Departamentul de Stat are informaţii potrivit cărora Rusia îşi intensifică eforturile de a lansa atacuri împotriva infrastructurii civile şi a facilităţilor guvernamentale din Ucraina în zilele următoare", a declarat ambasada într-un comunicat.
Cetăţenii americani ar trebui să părăsească Ucraina "acum" prin propriile mijloace, dacă este sigur să facă acest lucru, a precizat ambasada.
Deşi nu a fost prima dată când Statele Unite au emis un astfel de avertisment, acesta a fost făcut în contextul în care Ucraina urma să marcheze miercuri 31 de ani de independenţă faţă de regimul sovietic.
De asemenea, acesta a urmat uciderii Dariei Dughina, fiica unui proeminent ultranaţionalist rus, într-un atac cu maşină capcană în apropiere de Moscova, sâmbătă. Moscova a pus crima pe seama agenţilor ucraineni, acuzaţie pe care Kievul o neagă.
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a mai spus că Moscova ar putea încerca "ceva deosebit de urât" în perioada premergătoare aniversării de miercuri.
Administraţia oraşului Kiev a interzis adunările publice mari până joi, temându-se că o mulţime de locuitori care sărbătoresc ar putea deveni o ţintă pentru un atac cu rachete ruseşti.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 12:04
Live text Războiul din Ucraina, ziua 1096. Ucraina aşteaptă noi livrări de F-16 din Ţările de Jos / Musk neagă ameninţarea SUA privind Starlink şi acordul cu minerale din Ucraina / Rusia a depăşit obiectivele de mobilizare în teritoriile ucrainene ocupate / O persoană ucisă şi case avariate în Ucraina în urma atacurilor ruseşti
-
astăzi, 12:02
Controversa AI: OpenAI acuză xAI de rezultate înşelătoare pentru modelul Grok 3